Info

Ştiri şi Evenimente

Oferta educațională pentru anul școlar 2019-2020

Recomandă:

Oferta educațională pentru anul școlar 2019-2020

 

LICEU ZI - 5 CLASE

Filiera tehnologică

Profil Servicii

Domeniul pregătirii de bază: Economic 

  • Tehnician în activități economice - 2 clase
  • Tehnician în activități economice, intensiv engleză- 1 clasă

Această specializare ți se potrivește dacă ești interesat să:

-organizezi contabilitatea unei firme

-întocmești situații financiare și statistice

-utilizezi în mod adecvat bilanțul unei firme

-identifici cele mai bune surse de finanțare pentru companie

-stăpânești strategiile specifice marketingului afacerii

-fii un bun negociator în afaceri

Această calificare permite absolvenților să se încadreze în posturile de: contabil, referent resurse umane, agent comercial, agent financiar, agent de asigurări.

 Domeniul pregătirii de bază: Turism și alimentație

  • Tehnician în turism, intensiv engleză - 1 clasă
  • Tehnician în turism- 1 clasă

Această specializare ți se potrivește dacă:

-dorești să cunoști tipurile de agenții de turism

-dorești să știi cum funcționează o agenție de turism

-vrei să înveți operațiunile tehnice dintr-o agenție de turism

-vrei să stăpânești tehnicile de promovare

-ai abilitatea de a desfășura relații publice și de protocol

-poți comunica în limbi străine cu turiștii și clienții din alte țări

-vrei să înveți cum să negociezi vânzarea produselor și a serviciilor turistice

Această calificare permite absolvenților să se încadreze în următoarele locuri de muncă: lucrător hotelier, agent de turism, recepționer, lucrător la biroul de informații sau în centrele de documentare turistică.

 

LICEU SERAL       

1.Clasa a XI-a Comerț; calificarea: Tehnician în activități de comert -1 clasă

Se pot înscrie absolvenți ai școlii profesionale și ai ciclului inferior al liceului (clasa a X-a)

 

ÎNVĂȚĂMÂNT PROFESIONAL ÎN SISTEM DUAL

Clasa a IX-a ZI: Turism și alimentație - 2 clase

  • Bucătar - 1 clasă
  • Ospătar/Cofetar - patiser/Lucrător hotelier - 1 clasă

AVANTAJELE aduse de înscrierea la școala profesională sunt:

1. Elevii înscriși la școala profesională beneficiază de susținere financiară prin programul național de protecție socială „Bursă profesională”, în valoare de 400 lei(200 lei de la Ministerul Educației Naționale și 200 lei asigurați de agenții economici parteneri)

2. Ore de pregătire practică desfășurate în laboratoarele școlii, dar și la sediul agenților economici parteneri.

3. Examen de certificare recunoscut la nivel european.

4. La finalul celor 3 ani de învățământ profesional elevii își pot continua studiile la liceu seral, în cadrul Colegiului Economic Arad.

Publicat la: 10 Apr 2019